I don’t know when it started growing in the right side of my chest 
lying on the bed, I feel its roar through my whole body

profoundly different from the dull sound of my left heart,
which, year after year, I had to touch

in silence,

almost in fear, to make sure

it was still beating.
I felt it first in the morning,

when the left heart moved imperceptibly

to the right
then the blood began to flow wildly,

digging new veins and arteries into the flesh. 
I started bleeding at the lightest touch,

through my fingers, through the roots of my hair.

even if I ran my tongue over my teeth

or over my cracked lips,

the blood

would come spurting out.
then in the evening I heard the first bright beats of the right heart.

its roots reached from my ribcage to the claws of my hands. 
that morning we wanted to reach the forest.

and because we could not reach the forest

we slammed shut the door, locked ourselves inside

and pretended to be wild animals.
it was dark

and from the garden a little song could be heard.
we only looked at each other, whimpering into each other’s mouths

and, invigorated,

we scurried to the rabbit burrows in the garden.

nobody knew us,

but we could hear the little song through the loosened

eyeholes of the hammock.
it was summer
and all the weeds were falling asleep

in the hammock.
you hadn’t had enough to eat and you were licking your lips
then I placed a black, warm rock

on the burdock leaf

and the little song stopped. we heard a clicking sound and

willow branches were falling noiselessly onto the lilies in the water 
you were shivering

your hunger seemed to be fading and I looked at the heart.

no blood was flowing.

only large drops of rain.
now our house is turning to ice.
in the doorway we touch each other
like hands encountering a wounded animal in the dark. 
your memories arrive slowly, stumbling

and slip freely through my skin
I move through the cold like an unbandaged burn victim
we stay inside 
our brains shattered
outside, an enormous gate of flesh

through which we cannot pass
but it is the only way to catch up with ourselves

and we close the edges of this wound

in silence.
I watch unmoved as our hair grows

from shoulders to knees. 
it is the way the two of us make love. 
because the only light was the one

at the end of the cigarette,

I climbed slowly, step by step.
my bed is swinging three metres below

the moon
and here, finally,
I have everything inside me 
the blood the right heart and the left

the air in the lungs enough for two

bodies

and the light, passing through new flesh to the back of the left breast

and from there it will emerge just once,

shattering my retina. 
I have everything inside me

two ethereal human beings

only in an embrace

can they touch the ground.
but the edges of the wound stay raw

forever
my bed is swinging three metres below

the moon

and I wake suddenly looking at the sky.
I am

the protectress.
defending an almost spherical moon,
light obscuring light. 
I talk to her a while we cry and we don’t know who puts whom

to sleep.
when we cry deeply a piece of the moon grows over

heart and sky,

black, falling into the void.
I am the protectress.

the blood invades my heart

howling

and cannot melt it.

bile and stomach surge into the mouth.

the liver is crushed between the teeth

like a cork in the neck of an old wine bottle.

I barely know when the lungs shriek briefly

and plunge into the earth, pulling both kidneys

after them.
with my broken diaphragm rolling around my mouth like a

piece of cloth

I flutter and flutter and

fluttering

I discard tiny bones

through my mouth.

four thigh bones are stuck

in my throat
and the translucent skin cracks
like a membrane stretched too far over this enormous heart

that forces my body

away from me.
~

nu ştiu când în partea dreaptă a pieptului a început să crească
întinsă pe pat, îi simt vuietul în tot corpul

mult diferit de zgomotul surd al inimii stângi,
pe care ani la rând a trebuit

să o ating în cea mai desăvârşită linişte,

aproape cu spaimă, pentru a mă asigura

că bate.
primele semne s-au arătat dimineaţă,

când inima stângă s-a deplasat abia simţit

spre dreapta
apoi sângele a început să curgă rătăcit,

săpând noi vene şi artere prin carne. 
sângeram la cea mai mică atingere,

prin degete, prin rădăcina părului.

chiar şi atunci când îmi atingeam dinţii cu limba

sau o treceam peste buzele crăpate,

sângele ţâşnea

pulverizat. 
apoi către seară am auzit limpede prima bătaie a inimii drepte.

rădăcinile ei încep în plex şi sfârşesc în gheare. 
în dimineaţa aceea ne-am dorit mult să ajungem în pădure.

şi pentru că n-am ajuns în pădure

am trântit poarta, ne-am încuiat înăuntru

şi am început să facem ca animalele.
era întuneric

şi din grădină se auzea un cântecel.
doar ne-am privit, scâncind unul în gura celuilalt

şi odihniţi,

am luat-o la goană spre vizuinile iepurilor din grădină.

nu ne ştia nimeni,

dar noi auzeam cântecelul printre ochiurile

deşirate ale hamacului.
era vară
în el adormeau toate buruienile.
tu nu mâncaseşi destul şi te lingeai pe buze atunci 
am aşezat pe frunza de brusture

o piatră neagră. era caldă

şi cântecelul a stat. se auzea un ţăcănit şi

crengile sălciilor căzând fără zgomot peste crini în apă 
tremurai tot

parcă-ţi pierise foamea şi m-am uitat la inimă.

nu curgea sânge.

doar picături mari de ploaie.
acum casa noastră îngheaţă.
la intrare ne atingem
ca atunci când dai peste un animal rănit în întuneric.
amintirile tale vin încet, bâjbâind

şi-mi scapă prea uşor prin piele
înaintez prin frig ca un ars viu fără bandaje
înăuntru stăm 
cu creierul spulberat
în faţa unei imense porţi de carne

prin care nu se poate trece oricum
dar numai aşa ne ajungem din urmă

şi apropiem în linişte

marginile acestei răni.
privesc netulburată cum ne creşte părul

de la umeri până la genunchi.
e felul în care noi facem dragoste.
pentru că singura lumină a fost cea de la

capătul ţigării,

am urcat încet, treaptă cu treaptă.
patul se leagănă la trei metri sub

lună
şi-abia aici
am totul în mine sângele 
inima dreaptă şi inima stângă

aerul din plămâni cât pentru două

trupuri

şi lumina, trecută prin noi ţesuturi până în spatele sânului drept

de unde va ieşi o singură dată,

spulberându-mi retina.
am totul în mine

două făpturi uşoare

ce numai îmbrăţişate

ating pământul.
dar marginile rănii rămân mereu

proaspete
patul se leagănă la trei metri sub

lună

şi mă trezesc dintr-o dată privind cerul.
eu

sunt păzitoarea.
păzesc o lună aproape rotunjită,
o lumină întunecând altă lumină. 
îi vorbesc puţin plângem şi nu mai ştim cine pe cine

adoarme.
când plângem mult îmi creşte o bucată

de lună în locul inimii şi cerul,

negru, se arunca-n gol.
eu sunt păzitoarea.

sângele năvăleşte în inimă

urlând

şi n-o poate topi.

pe gură se preling fierea şi stomacul.

ficatul se sfarmă printre dinţi

ca un dop în gura unei sticle de vin vechi.

aproape nu ştiu când ţipă scurt plămânii

şi se înfig în pământ, trăgând după ei

cei doi rinichi.
cu diafragma spartă, înfăşurată in jurul gurii ca o

cârpă

flutur şi flutur şi

fluturând

scot

pe gură oasele mici.

patru femururi îmi stau în

gât
şi pielea străvezie crapă
ca un înveliş prea întins peste inima asta de elefant

care dă trupul afară

din mine.