The Protectress | Păzitoarea

By | 1 May 2020

I don’t know when it started growing in the right side of my chest

lying on the bed, I feel its roar through my whole body
profoundly different from the dull sound of my left heart,

which, year after year, I had to touch
in silence,
almost in fear, to make sure
it was still beating.

I felt it first in the morning,
when the left heart moved imperceptibly
to the right

then the blood began to flow wildly,
digging new veins and arteries into the flesh.

I started bleeding at the lightest touch,
through my fingers, through the roots of my hair.
even if I ran my tongue over my teeth
or over my cracked lips,
the blood
would come spurting out.

then in the evening I heard the first bright beats of the right heart.
its roots reached from my ribcage to the claws of my hands.

that morning we wanted to reach the forest.
and because we could not reach the forest
we slammed shut the door, locked ourselves inside
and pretended to be wild animals.

it was dark
and from the garden a little song could be heard.

we only looked at each other, whimpering into each other’s mouths
and, invigorated,
we scurried to the rabbit burrows in the garden.
nobody knew us,
but we could hear the little song through the loosened
eyeholes of the hammock.

it was summer

and all the weeds were falling asleep
in the hammock.

you hadn’t had enough to eat and you were licking your lips

then I placed a black, warm rock
on the burdock leaf
and the little song stopped. we heard a clicking sound and
willow branches were falling noiselessly onto the lilies in the water

you were shivering
your hunger seemed to be fading and I looked at the heart.
no blood was flowing.
only large drops of rain.

now our house is turning to ice.

in the doorway we touch each other

like hands encountering a wounded animal in the dark.

your memories arrive slowly, stumbling
and slip freely through my skin

I move through the cold like an unbandaged burn victim

we stay inside

our brains shattered

outside, an enormous gate of flesh
through which we cannot pass

but it is the only way to catch up with ourselves
and we close the edges of this wound
in silence.

I watch unmoved as our hair grows
from shoulders to knees.

it is the way the two of us make love.

because the only light was the one
at the end of the cigarette,
I climbed slowly, step by step.

my bed is swinging three metres below
the moon

and here, finally,

I have everything inside me

the blood the right heart and the left
the air in the lungs enough for two
bodies
and the light, passing through new flesh to the back of the left breast
and from there it will emerge just once,
shattering my retina.

I have everything inside me
two ethereal human beings
only in an embrace
can they touch the ground.

but the edges of the wound stay raw
forever

my bed is swinging three metres below
the moon
and I wake suddenly looking at the sky.

I am
the protectress.

defending an almost spherical moon,

light obscuring light.

I talk to her a while we cry and we don’t know who puts whom
to sleep.

when we cry deeply a piece of the moon grows over
heart and sky,
black, falling into the void.

I am the protectress.
the blood invades my heart
howling
and cannot melt it.
bile and stomach surge into the mouth.
the liver is crushed between the teeth
like a cork in the neck of an old wine bottle.
I barely know when the lungs shriek briefly
and plunge into the earth, pulling both kidneys
after them.

with my broken diaphragm rolling around my mouth like a
piece of cloth
I flutter and flutter and
fluttering
I discard tiny bones
through my mouth.
four thigh bones are stuck
in my throat

and the translucent skin cracks

like a membrane stretched too far over this enormous heart
that forces my body
away from me.

~

nu ştiu când în partea dreaptă a pieptului a început să crească

întinsă pe pat, îi simt vuietul în tot corpul
mult diferit de zgomotul surd al inimii stângi,

pe care ani la rând a trebuit
să o ating în cea mai desăvârşită linişte,
aproape cu spaimă, pentru a mă asigura
că bate.

primele semne s-au arătat dimineaţă,
când inima stângă s-a deplasat abia simţit
spre dreapta

apoi sângele a început să curgă rătăcit,
săpând noi vene şi artere prin carne.

sângeram la cea mai mică atingere,
prin degete, prin rădăcina părului.
chiar şi atunci când îmi atingeam dinţii cu limba
sau o treceam peste buzele crăpate,
sângele ţâşnea
pulverizat.

apoi către seară am auzit limpede prima bătaie a inimii drepte.
rădăcinile ei încep în plex şi sfârşesc în gheare.

în dimineaţa aceea ne-am dorit mult să ajungem în pădure.
şi pentru că n-am ajuns în pădure
am trântit poarta, ne-am încuiat înăuntru
şi am început să facem ca animalele.

era întuneric
şi din grădină se auzea un cântecel.

doar ne-am privit, scâncind unul în gura celuilalt
şi odihniţi,
am luat-o la goană spre vizuinile iepurilor din grădină.
nu ne ştia nimeni,
dar noi auzeam cântecelul printre ochiurile
deşirate ale hamacului.

era vară

în el adormeau toate buruienile.

tu nu mâncaseşi destul şi te lingeai pe buze atunci

am aşezat pe frunza de brusture
o piatră neagră. era caldă
şi cântecelul a stat. se auzea un ţăcănit şi
crengile sălciilor căzând fără zgomot peste crini în apă

tremurai tot
parcă-ţi pierise foamea şi m-am uitat la inimă.
nu curgea sânge.
doar picături mari de ploaie.

acum casa noastră îngheaţă.

la intrare ne atingem

ca atunci când dai peste un animal rănit în întuneric.

amintirile tale vin încet, bâjbâind
şi-mi scapă prea uşor prin piele

înaintez prin frig ca un ars viu fără bandaje

înăuntru stăm

cu creierul spulberat

în faţa unei imense porţi de carne
prin care nu se poate trece oricum

dar numai aşa ne ajungem din urmă
şi apropiem în linişte
marginile acestei răni.

privesc netulburată cum ne creşte părul
de la umeri până la genunchi.

e felul în care noi facem dragoste.

pentru că singura lumină a fost cea de la
capătul ţigării,
am urcat încet, treaptă cu treaptă.

patul se leagănă la trei metri sub
lună

şi-abia aici

am totul în mine sângele

inima dreaptă şi inima stângă
aerul din plămâni cât pentru două
trupuri
şi lumina, trecută prin noi ţesuturi până în spatele sânului drept
de unde va ieşi o singură dată,
spulberându-mi retina.

am totul în mine
două făpturi uşoare
ce numai îmbrăţişate
ating pământul.

dar marginile rănii rămân mereu
proaspete

patul se leagănă la trei metri sub
lună
şi mă trezesc dintr-o dată privind cerul.

eu
sunt păzitoarea.

păzesc o lună aproape rotunjită,

o lumină întunecând altă lumină.

îi vorbesc puţin plângem şi nu mai ştim cine pe cine
adoarme.

când plângem mult îmi creşte o bucată
de lună în locul inimii şi cerul,
negru, se arunca-n gol.

eu sunt păzitoarea.
sângele năvăleşte în inimă
urlând
şi n-o poate topi.
pe gură se preling fierea şi stomacul.
ficatul se sfarmă printre dinţi
ca un dop în gura unei sticle de vin vechi.
aproape nu ştiu când ţipă scurt plămânii
şi se înfig în pământ, trăgând după ei
cei doi rinichi.

cu diafragma spartă, înfăşurată in jurul gurii ca o
cârpă
flutur şi flutur şi
fluturând
scot
pe gură oasele mici.
patru femururi îmi stau în
gât

şi pielea străvezie crapă

ca un înveliş prea întins peste inima asta de elefant
care dă trupul afară
din mine.

This entry was posted in ROMANIAN and tagged . Bookmark the permalink.

Related work:

Comments are closed.