Photo by Cato Lein
the origami bunker
there is no
difference between
us and the exhausted drudges who
no longer believe in anything they spoke
to us of paradise with a peasant’s certainty
that something might come of what they sowed
but the language they rolled their sermon with was made of
wood from the poppy field my legs sprang to hold
between my thighs the soil from which
the holographic relics of the bird
of paradise emerge (they tore
down what was left of
the metropolis)
those holding the crumbs of utopia
still hanging ourselves from the edges
with small hooks allowed it to be said that we
were the neurotic architects of the origami bunkers
where those who remain suck the sap of huge
carnivorous plants and scratch at their
knees these are the drudges with
their wooden tongues and
multicoloured wings
that we however
still need.
buncărul de origami
între noi
și salahorii extenuați
care nu mai cred în nimic
nu e nici o diferență ne-au vorbit
despre paradis cu certitudinea unui țăran
că ceva-ceva va ieși din tot ce-a plantat doar că
limba cu care au rostogolit predicile era de lemn din
câmpul cu maci au ieșit picioarele mele pentru
a strânge între coapse pământul din
care ies relicve holografice ale
păsării-paradis (au dărâmat
ce a mai rămas din
metropole)
cei cu fărâmele utopiei
încă agățându-se cu mici cârlige
de capete am lăsat să se spună că suntem
arhitecții nevrotici ai buncărelor din origami
în care cei rămași sug seva plantelor
uriașe carnivore și își zdrelesc
genunchii fiind salahorii
cu limbă de lemn &
aripi multicolore
de care încă
mai avem
nevoie
