As it Happened
Yesterday I had a chance encounter with Poesy
on the rocky shore of Loch Long.
The place was empty and I think
Poesy felt comfortable even though she was neglected,
forgotten, amidst fragments of wood and dead algae.
For a while now I have believed that Poesy
was not just something written on a piece of paper,
but now I had the proof.
I recognised it from a distance,
in the loch’s waves resembling those of the sea,
in the breeze and the seagulls,
in the persistent gale bringing masses of clouds
and floating them away
as in a fast-moving motion picture,
and in other details, not so easy
to depict.
I had the camera with me, and so
I took some pictures,
to impress my friends,
because I knew they wouldn’t believe me.
Later that night, the images I downloaded
were unclear on my computer screen.
I resigned myself wistfully, and today
I am content to write about it, as it happened.
And I am still certain
that yesterday I had a chance encounter with Poesy.
Întâmplare
Ieri m-am întâlnit cu poezia
pe malul plin de pietre al Loch Long.
Locul era pustiu şi cred
că ea se simţea bine aşa cum era, neglijată,
uitată, printre bucăţi de lemn şi alge uscate.
Bănuiam eu chiar mai demult
că poezia nu este ceva scris pe hârtie,
dar acum aveam proba.
Valurile, ca de mare adevărată,
briza marină, pescăruşii,
vântul insistent care aducea grămezi de nori
şi îi purta mai departe,
ca într-un film rulat cu viteză,
şi încă alte amănunte, nu prea uşor
de descris
toate m-au făcut s-o recunosc de la distanţă.
Aveam camera la mine, aşa că
am făcut mai multe poze,
ca să-i impresionez mai târziu pe prieteni,
pentru că ştiam că nu mă vor crede.
Seara, când am downloadat imaginile,
pe monitor nu a apărut nimic clar.
M-am resemnat cu tristeţe, iar astăzi
mă mulţumesc să scriu aici.
Încă sunt absolut sigur
că ieri m-am întâlnit cu poezia.
