leaves and my frail-heeled shoes

your stubbed-out cigarettes on the ground

until yesterday love was a cricket astray

in the artesian well

and all the pink-lipped autumns…
over the doll’s house my young mother

laughs to my father who is revving his motor

she never understood the eclipse of life

the wine’s aroma, carried across the hills, inebriated present sorrows
from October we will circumscribe apathies

and we will sow the insanity of our nights together

on the narrow terrace of the apartment blocks

you and the robins’ song in the city gardens

will both anthropomorphise
seconds are carried on a leash like a communal dog

that nobody claims

and we attempt touch-ups with this autumn

over the anarchy of enamoured shadows

then we set alight the leaves

not squandered by the cyclone
autumns scatter, collapse, made

fresher than death’s cardboard shoes
~

frunze şi pantofii mei cu toc firav

ţigările tale stinse pe pământ

până mai ieri dragostea ca un greier rătăcit

în fântâna arteziană

şi toate toamnele cu rujul siclam…
dincolo de casa păpuşilor mama tânără

râde spre tatăl meu care îşi vâjâie motorul

nu a cunoscut eclipsa vieţii

venită de pe dealuri aroma vinului a îmbătat nefericiri prezente
din octombrie vom circumscrie letargii

şi vom semăna nebunia nopţilor în doi

pe terasa îngustă a blocurilor

tu şi larma sturzilor din grădinile oraşului

vă veţi ipostazia
clipele sunt purtate în lesă ca un câine comunitar

pe care nu îl revendică nimeni

iar noi tragem retuşuri cu toamna aceasta

peste anarhia umbrelor îndrăgostite

apoi dăm foc frunzişului

nerisipit de ciclon
toamne se răsfiră se pliază devin

mai noi decât pantofii de carton ai morţii