I can be quiet with the alabaster syllables

I can rattle the silence

or adorn the lines of destiny

with bicoloured storks
I love the endless column

its cedar scent

but the knife with which I sculpt the clouds

smells white as if cutting slices

from the snow of spotted horses
when will tiny gods

truly start to balance

upon the tragedy of being an angel

for a minute as long as an eel?
I retreat among waves

and scatter storms across the humble sea

where people hear no complaints

only the slow pedalling of lives
~

pot să tac cu silabele de alabastru

pot să zornăi liniștea

sau să împodobesc liniile destinului

cu berze bicolore
iubesc coloana infinitului aroma

ei de cedru

dar cuțitul cu care sculptez norii

miroase alb de parcă aș tăia felii

din zăpada cailor pagi
când vor începe cu adevărat

să se balanseze dumnezei minusculi

peste catastrofa de a fi înger

un minut lung cât un țipar?
mă retrag între valuri

și întind furtuni peste marea simplă

unde oamenii nu pot auzi proteste

doar vieți pedalând