black is the only colour left

on da Vinci’s palette

and La Gioconda’s tears are flowing from the wood
she

sometimes walked out of the picture frame and reclaimed it

they made love until the canvas tore

her smile was different each time

and he climbed out of the corner of her lips

into another painting
you told me by night she is a jealous woman

who hypnotised the artist on the frontier between love and hate
that line thickens

like fog on a battlefield

soldiers crouched in trenches, the womb of a mother

who does not want them

their groans enlace in an umbilical cord towards the sky

the only certainty is the milky air from which they drink anxiously

life is a painting where the colours all learn the same language
I confess

I wish I could suspend time

and watch the seconds emerge from its mouth like translucent rats
you watch

you watch

you watch

how death flows inside me like a white delicate sand
come!

for you I could be the enamelled bowl

from which da Vinci still sips his water
~

pe paleta lui da Vinci a mai rămas doar negrul

din care lacrimile Giocondei se scurg 
ea

ieșea uneori din ramă și îl revendica

făceau dragoste până se sfâșia pânza

zâmbetul era mereu altul

și el urca din colțul buzelor ei

într-un alt tablou
îmi spuneai că noaptea e o femeie geloasă

hipnotiza pictorul la frontiera dintre iubire și ură
linia aceea se îngroașă

ca o ceață pe un câmp de război

soldații stau în tranșee  în pântecul unei mame

care nu-i dorește

gemetele se împletesc spre cer într-un cordon ombilical

aerul lăptos e singura certitudine din care sug înfricoșați

viața e un tablou  în care vopselurile învață aceeași limbă
recunosc

aș vrea să pot spânzura timpul

să-i văd secundele ieșind pe gură ca niște șobolani translucizi
privești

privești

privești

cum moartea intră în mine ca un nisip alb și fin
vino!

pentru tine aș putea fi vasul smălțuit

din care da Vinci încă bea apă