Poem for her
you barely descended

from the bus

with blue lines painted underneath

and our souls

disrobed of flesh

held hands

and soared light-struck

you thought I could fly

but I couldn’t

I thought you could fly

but you couldn’t

only then we understood and we returned

to the skins we’d left behind

carefully stretched by the head nurse

to avoid any creases

in the hospital it was already Sunday

each time you arrive

I want to hide you

so you could never find yourself

but each time nostalgia

caught up with you

and you returned to your old flesh

and left without knowing

I’d be left behind in the darkness

I’d go blind

and you’d feel sorry for me

if you saw me

counting each second of the night

between the two buses on the road

on the radio there is an intense debate

about the upheaval of train wheels

in the wagon junkyard

hidden among pens pencils

dry walnut tree leaves

and two accordions

 

Poem pentru ea
tu nici nu apucai să cobori

din autobuzul

cu linii albastre pe burtă

că deja sufletele noastre

erau dezbrăcate de carne

se prindeau de mână

și zburau îmbătate de atâta lumină

tu credeai că eu am aripi

și nu aveam

eu credeam că tu ești cea cu aripi

și nu erai

abia atunci am înțeles și ne-am întors

în pieile rămase în urmă

întinse de asistenta șefă

cu grijă să nu prindă cute

la spital se făcuse duminică deja

de fiecare dată când vii

aș vrea să te ascund

să nu te găsești niciodată

dar de fiecare dată te-au prins

alte doruri din urmă

și te întorceai în carnea ta bătrână

şi plecai fără să ştii

că rămân prea mult în întuneric

că voi orbi

poate ai plânge de milă

dacă m-ai vedea

cum număr clipele nopții

dintre cele două autobuze pe șosea

la radio se dezbate insistent

despre revolta roților de tren

din cimitirul de vagoane

ascunse printre stilouri creioane

frunze uscate de nuc

și două acordeoane